Teilhard de Chardin:
Liturghia despre Lume
(fragment din celebra La Messe sur le Monde)

Ofrandă

Pentru că, din nou…Doamne…

Nu doar în pădurile din Aisne, dar şi în stepele Asiei…

Nu am nici pâine, nici vin, nici altar…
Mă voi ridica dincolo de simboluri până la Maiestatea Pură a Realului
… şi Vă voi oferi, eu, preotul Vostru
pe Altarul Întregului Pământ
Lucrarea şi osteneala Lumii…

Soarele tocmai a iluminat franja extremã a primului Rãsãrit…
Încă odată, sub întinderea mişcătoare a focurilor lui,
Suprafaţa vie a Pământului se trezeşte… tresare…
şi îşi începe din nou teribila strădanie…

Voi aşeza pe discul* meu, o Dumnezeul meu,
recolta aşteptată de la acest nou efort…

Voi turna în potirul meu seva tuturor fructelor…
care vor fi zdrobite astăzi …

Potirul meu şi discul meu sunt
profunzimile unui suflet larg deschis tuturor forţelor care într-o clipă
se vor ridica din toate punctele Globului
…şi vor converge spre SPIRIT…

Să vină deci la mine, amintirea şi mistica Prezenţă a celor pe care
Lumina îi trezeşte pentru o nouă zi!

Rând pe rând, Doamne…
Îi văd şi îi iubesc pe cei pe care mi i-aţi dat
ca susţinere şi ca farmec naturale ale existenţei mele…

Unul câte unul, îi însir…
pe membrii acestei alte şi atât de dragi familii
pe care au adunat-o în jurul meu,
începând cu elementele cele mai disparate,
afinităţile inimii… ale cercetării ştiinţifice… şi ale gândirii…

Mai nedeslusit, dar pe toţi fără excepţie, îi evoc…
Pe cei a căror ceată anonimă formează masa nenumărată a celor vii…
Pe cei care mă înconjoară şi mă suportă fără ca eu să-i cunosc…
Pe cei care vin şi cei care pleacă…
Pe cei, mai ales… care, în Adevăr sau prin intermediul erorii…
la biroul lor, în laborator sau în uzină…
cred în Progresul lucrurilor…
…şi vor urmări, cu pasiune, astăzi Lumina…

Multitudine agitată, tulbure sau distinctă, a cărei imensitate ne înspăimântă…
Ocean uman ale cărui lente şi monotone oscilaţii aruncă tulburare
în inimile cele mai credincioase…
Vreau ca în acest moment fiinţa mea să răsune la murmurul ei profund…

Tot ceea ce va creşte în Lume, în cursul acestei zile…
Tot ceea ce va diminua…
Şi tot ceea ce va muri…
Iată ce mă străduiesc să adun în mine pentru a Vi le înfăţişa.
Iată Materia jertfei mele…
Singura pe care o doriţi…!

Odinioară, se aduceau în templul Vostru primele roade ale recoltelor
şi primii născuţi ai turmelor…

Ofranda pe care o aşteptaţi Într-adevăr…
Cea de care aveţi nevoie în fiecare zi pentru a Vă potoli,
în mod misterios, Foamea…
pentru a Vă astâmpăra Setea…
Nu este nimic altceva decât creşterea Lumii…
purtată de Universala devenire…
Primiţi, Doamne, această Ostie Totală!
pe care Creaţia, mişcată de atracţia Voastră, V-o prezintă nouă în zori …!

Această Pâine, efortul nostru, el nu este în sinea lui, o ştiu,
decât o dezagregare imensă…
Acest Vin, durerea noastră, nu este, vai!,
decât o băutură dizolvantă…

Dar, în adâncul acestei mase informe, Voi aţi pus…
Sunt sigur de aceasta!, pentru că o simt,
O irezistibilă şi sanctifiantă dorinţă care ne face pe toţi să strigăm…
de la cel nelegiut la cel credincios:
Doamne, fă-ne Una!

Pentru că, în lipsa zelului spiritual şi a Purităţii sublime a Sfinţilor voştri,
mi-aţi dat, Dumnezeul meu…
o simpatie irezistibilă pentru tot ceea ce se mişcă în Materia obscură…

Pentru că, în mod iremediabil, recunosc în mine…
mult mai mult decât un copil al Cerului
Un fiu al Pământului!
Voi urca în această dimineaţă, în gândire, pe culmi,
Luând asupra-mi speranţele şi suferinţele mamei mele
şi acolo…
în virtutea unui sacerdoţiu pe care VOI SINGUR, cred, mi l-aţi dat…
asupra a tot ceea ce este pe cale să se nască sau să piară în Carnea umană,
sub soarele care se înalţă…
Voi chema Focul!

(Fragment din poemul:La Messe sur le Monde,
selectat din cartea:
Hymne de l 'Univers, Theilhard de Chardin,
Editions du Seuil, 1961,France,
Traducerea îmi apartine, VJ )

* discul - se refera la discul cu painea euharistica

(N.M. Wildiers - in Prefaţa la cartea: Hymne de l 'Univers, Theilhard de Chardin, Editions du Seuil, 1961,France) :

Aceastã meditatie i-a fost inspiratã lui Pierre Teilhard de Chardin de imposibilitatea în care se găsea, în plin deşert Ordos, în cursul unei expediţii ştiinţifice, de a celebra messa. Se pare că era de Sărbătoarea Transfigurării (Schimbarea la faţă), sărbătoare care îi era deosebit de dragă.

A reflectat astfel asupra iradierii Prezentei euharistice în Univers. Cu sigurantã, el nu confunda aceastã prezentã, rod al transsubstantierii propriu-zise, cu prezenta universalã a Verbului. Credinta lui în taina euharisticã nu era doar înflãcãratã: era atât precisã cât si fermã. Dar, pe bunã dreptate, aceastã credintã era destul de viguroasã si de realistã pentru a-i descoperi consecintele sau, cum spunea el, "prelungirile" si extensiile. În anul în care a fost redactată La Messe sur le Monde, Teilhard scria:

”Atunci când Cristos coboară sacramental în fiecare dintre credincioşii lui, nu o face numai pentru a conversa cu ei… atunci când spune, prin cuvintele preotului: „Hoc est corpus meum” aceste cuvinte debordează bucata de pâine asupra căreia sunt rostite: ele fac să se nască întreg Corpul mistic. Astfel Ostia transsubstanţiată, lucrarea sacerdotală se întinde la întreg Cosmosul. (…) Materia întreagă suportă, lent şi irezistibil, marea Consacrare.”

Încă din 1917, părintele Teilhard scria în Le Pretre:
”Atunci când Cristos, prelungind gestul întrupării sale, coboară în pâine pentru a o înlocui, acţiunea sa nu se limitează la bucăţica materială pe care Prezenţa sa o va volatiliza pentru moment. Ci transsubstanţierea se aureolează cu o divinizare reală, deşi atenuată, a întregului Univers. Din elementul cosmic în care se inserează, Verbul acţionează pentru a subjuga şi a-şi asimila tot restul.”

Se vede, din aceste texte, că misterul euharistic era nu numai afirmat în substanţa sa exactă, dar pe deplin diferenţiat de efectele secundare în care se manifestă fecunditatea lui: creştere a Corpului mistic, Consacrare a Cosmosului. Asemenea texte exprimă o plenitudine de credinţă în care se manifestă concepţia pauliniană autentică şi profundă a părintelui Teilhard. Părintele „se arată preocupat, înainte de toate, de a conferi Messei sale cotidiene o funcţie cosmică, de dimensiuni planetare. (…)”

La un an după ce a scris La Messe sur le Monde, în Mon Univers, părintele Teilhard mai preciza: „Pentru a interpreta demn locul fundamental pe care Euharistia îl are în întocmirea Lumii (…), cred că este necesar să dăm un loc mai mare, în înţelegerea şi în rugăciunea creştinilor, extensiilor reale şi fizice ale Prezenţei euharistice (…).

Cum noi numim, la propriu, „corpul nostru” centrul local al iradierii noastre spirituale (…), trebuie spus că Corpul iniţial, Corpul primar al lui Cristos, este limitat la categoriile de pâine şi vin. Dar (…) Ostia este asemănătoare unui cămin arzând de unde pleacă şi se extinde flacăra sa (…).”

Henri Madelin, redactor sef la d'Etudes - impresii cu ocazia unei expeditii in desertul Ordos, pe urmele lui Teilhard de Chardin

Imnul acesta cosmic a fost schitat mai întâi pe vremea marelui Război cu o anumită ocazie sângeroasă: împrejur durere, pământul udat de sângele a două popoare care se sfâşiau, ofranda unui preot care mijloceşte la Domnul tuturor lucrurilor, fără pâine şi fără vin. Pe altarul pământului, el prezintă lucrarea neobosită, bucuria şi durerea amestecate ale tuturor oamenilor.

În anii 1920, în inima Chinei fiind, Părintele Teilhard de Chardin se lasă din nou îmbătat de Duhul. Revine aceeaşi rugăciune sacerdotală din vreme de război. Cântată de acum în deşertul Ordos, platou imens, cât vezi cu ochii, de loess, colorat de acest galben de aur care dã spre oranj, la porţile Mongoliei interioare. La orizont, soarele iese din cortul lui pentru a-şi urma cariera sa zilnică… În acest sit magnific, Teilhard, însoţit de un mongol, petrece o lună de zile în căutarea de fosile de animale şi de unelte, pândind apariţia universală a „fenomenului uman”...

Loc prin excelenţă pentru a celebra „Messa despre Lume”. Învăluiţi de cosmos, pierduţi în spaţiul grandios şi în timpurile imense de pregătire a apariţiei primilor oameni, cum să nu iei parte la sentimentele acestui preot consacrat? Misiunea lui este de a extrage secretele îngropate în măruntaiele pământului: „Pe cel care-l va iubi cu pasiune pe Isus ascuns în forţele care fac să crească pământul, pe acela, pământul, îl va ridica în braţele lui uriaşe şi îl va face să contemple faţa lui Dumnezeu”.

Adorare a unui Dumnezeu care s-a strecurat în măruntaiele pământului pentru a ne antrena împreună cu el spre punctul Omega. Viaţa nu poate fi, astfel, detaşată de moartea ameninţătoare. Căci fiecare trebuie să treacă „prin faza dureroasă a unei diminuări pe care nimic tangibil n-o poate compensa.” Act de credinţă în invizibil care dă sens vizibilului, cu ajutorul unui „mai mare” decât sine adunând în potir toate durerile noastre. Şi iată promisiunea, imensă şi ea: „Pe cel care-l va fi iubit cu pasiune pe Isus ascuns în forţele care fac să moară pământul, pe acela, pământul, micşorându-l, îl va strânge în braţele lui uriaşe şi, odată cu el, se va fi trezit în sânul lui Dumnezeu”.

Salt la inceputul paginii